Acum, cand viata prinde culoare….

Cand viata lui a prins culoare si spera ca maine va fi mai frumos si mai bun, acea bunatate care candva a fost in inima lui si respiratia ei calda era langa el, capul ei plecat pe abdomenul lui, ofta usor si il privea cum respira.

Acum cand viata lui a prins culoare si iubirea isi face aparitia in jurul lui, acum cand viata a prins culoare…..

Norul negru si amar a fugit din calea lui si ea a reaparut in inima lui, in gand, in suflet …..

El spera si se gandeste cum va fi atunci cand o va intalni din nou, acea cafea de dimineata cu gust perfect din iubire facuta, acel sarut de dimineata care nu se mai compara nici macar cu lumina soarelui de dimineata sau apusul din marea marilor, acel zambet divin care ii atinge maduva oaselor si simte cu adevarat ca este iubit…..

Dimineata nu mai este asa cum era langa ea, nici macar frunzele copacilor de Toamna nu il mai fac sa se bucure de maretiile Pamantului.

Nici cafeaua aceea pe care doar ea, din dragoste si iubire fata de el o pregatea,  nu o mai simte si nu ii mai alina durerea care o are in suflet….

Departe e de el si Soarele de seara nu mai se bucura nici el in urma lui ….

In noptile negre se aventureaza si spera ca maine va fi langa ea, acel chip minunat, acea suflare calda catre parul lui saten, ochii ei negri, dar asa de frumosi in esenta lor si albi in interiorul inimii.

Mainile ei calde si fine ii atingeau candva fata lui rece, il atingeau in suflet si in inima, il bucurau si ii dadeau speranta si eternitate.

In suferinta sta si priveste cum ea il asteapta sa vina, sa vina din nou in bratele ei, la inima ei ca sa mai fie o data asa cum era demult.

Si albastru cerului se impotriveste sa devina rosu in amurg, nici apa albastra nu isi mai cheama pestii ei la suprafata.

Nici viata nu mai e viata, nici timpul nu mai e timp, decat o scrisoare in coltul raftului.

Citeste seara de seara, zi de zi acea scrisoare, asteapta si spera ca nu doar din scrisoare va mai simti gustul iubiri ei.

Iubirea nu e stinsa, Flacara e mare, Inima lui e la EA.

Ea are grija de inima lui, o resusciteaza, ii da speranta si aprinde in fiecare seara flacara care da sa se stinga si e bucuros ca stie ca acolo undeva ea este si il asteapta, in patul ei, in coltul ei alb, pe scaunul ei rosu.

Isi aprinde tigara dupa tigara in fata lui si nu mai zambeste, o doare si sufera.

Oare de ce in iubire trebuie sa sufere?

Oare de ce in suferinta trebuie sa iubesti ?

E drumul lui…

E drumul ei….

Doare “EL” stie si va opri candva timpul pentru aceasta….

Iubire.

Acum, cand viata a prins culoare de ce sa sufere?

Acum, cand viata a prins culoare de ce sa spere?

Acum, cand viata e viata, si inima lui e la ea…de ce sa sufere?

Dumnezeu da si asa cum da poate sa si ia, dar e bun cu noi si ne iubeste si doar noi putem facem loc si pentru el ca sa primim candva Iubire fara suferinta.